Divele din cluburi…

Frate ele sunt cele mai tari… sparte-n cur de foame, dar ele sunt dive frate. N-ai, nu, nu poţi, oriunde priveşti dai peste ele…

Zilele trecute ies şi eu prin oraş, m-am oprit pe la golden chicken de mi-am luat o shaorma delicioasă, şi speram să-mi mai rămână puţin aroma prin organism… de unde ? A trecut o duduie parfumată atât de puternic încât au început să mă usture nările şi să tuşesc ca un nebun că na… ea era o diva şi tre’ să pută frumos pentru toţi asudaţii cu cefele late care le însoţesc.

Ajung la club… pfoooaiii… genial ! Freak show pe bune. Erau într-un colţ vreo trei maimuţe, una cu mustaţă subţire pe linia buzei (gangsta’ ce ştim noi), decolteu foarte, adică FOARTE adânc, şi toate cu câte un fund cât China, dansau lasciv, se simţeau bine, clocotea plăcerea în ele asigurându-se că sunt urmărite de toţi băietanii din jurul lor. La un moment dat îl observ pe unu că se apropia încet, dansând legănat, de ele, se gândea cred, că poate are şi el noroc… De unde ? Nici măcar nu s-au uitat la amărât… Ele, divele de la zoo. De cocalari nu mai zic, că nu are rost, poate într-un articol viitor.

Penibil… suntem conduşi de un guvern de căcat, ne plângem când populaţia ţării noastre nici măcar nu se mai sterge la cur.

~ de georgepetrea pe 25/03/2010.

Un răspuns to “Divele din cluburi…”

  1. acum intelegi de ce nu vreau sa vin in Romania??ma uimesc de ce vad zilnic pe pitzipoanca.org si pe cocalari.com … ehehhe s-au mutat tzaranii la oras!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: